G.E.O. no. 88/2013

Back

ORDONANTA DE URGENTA nr. 88 din 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare pentru indeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internationale, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative
(la data 27-mar-2014 actul a fost aprobat de Legea 25/2014 )

Avand in vedere:

– necesitatea intaririi disciplinei bugetare la nivelul entitatilor publice si a responsabilizarii ordonatorilor de credite in procesul bugetar;

– scopul reducerii deficitului bugetului general consolidat prin diminuarea arieratelor inregistrate de entitatile publice;

– angajamentele asumate de Guvernul Romaniei fata de organismele financiare internationale privind aprobarea prin ordonanta a Guvernului a unor definitii standard pentru angajamente, pana la mijlocul lunii septembrie 2013, astfel incat sistemul de control angajamente aflat in constructie sa fie sustinut de modificarile legale si procedurale care se impun, precum si de a aproba un set de criterii de prioritizare a proiectelor de investitii publice semnificative;

– faptul ca o prioritate majora a Guvernului o constituie imbunatatirea planificarii bugetare si a prioritizarii proiectelor de investitii publice semnificative, pentru a spori absorbtia fondurilor UE, in vederea crearii spatiului fiscal si a sustinerii cresterii economice;

– actualul context macroeconomic ce impune elaborarea unui set de criterii de prioritizare care sa conduca la evaluarea si selectionarea intr-un mod eficient a proiectelor de investitii publice semnificative in vederea includerii acestora in programul de investitii publice;

– necesitatea incadrarii in criteriile de performanta asumate in Aranjamentul stand-by dintre Romania si Fondul Monetar International,

pentru respectarea angajamentelor asumate de Romania prin scrisoarea de intentie adresata Fondului Monetar International si asigurarea consolidarii fiscale, prin cresterea incasarilor la bugetul de stat printr-o colectare mai eficienta a creantelor fiscale de la un numar mai mare de contribuabili,

tinand seama de faptul ca neadoptarea masurii de cuprindere in baza de calcul al contributiei de sanatate a veniturilor din cedarea folosintei bunurilor ar conduce la subfinantarea sistemului public de sanatate si la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internationale, precum si la perpetuarea inechitatii in aplicarea principiului contributivitatii,

in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata,

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

CAPITOLUL I: Implementarea si functionarea sistemului national de verificare, monitorizare, raportare si control al situatiilor financiare, angajamentelor legale si bugetelor entitatilor publice

SECTIUNEA 1: Dispozitii generale

Art. 1

Dispozitiile prezentului capitol reglementeaza crearea si modul de functionare a sistemului national de verificare, monitorizare, raportare si control al situatiilor financiare, angajamentelor legale si bugetelor entitatilor publice.

Art. 2

In sensul prezentului capitol, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a)angajament bugetar – actul administrativ prin care se rezerva creditul bugetar in vederea stingerii obligatiei de plata ce rezulta din executarea angajamentului legal. In cazul actiunilor a caror perioada de realizare depaseste un an bugetar, rezervarea se face in limita creditelor bugetare aferente aprobate in buget pentru fiecare an bugetar, conform obligatiilor de plata ce rezulta din executarea angajamentului legal, in cazul creditelor bugetare rezervate pentru angajamentele legale aferente livrarilor de bunuri, prestarilor de servicii sau executiei de lucrari, angajamentul bugetar creeaza obligatii de plata numai dupa implinirea conditiilor prevazute in acestea;

b)angajament legal – actul prin care se creeaza, in cazul actelor administrative, contractelor si altor inscrisuri, sau se constata, in cazul legilor, hotararilor Guvernului, acordurilor, hotararilor judecatoresti, obligatia de plata pe seama fondurilor publice. In cazul contractelor sau altor inscrisuri care presupun livrari de bunuri, prestari de servicii sau executia de lucrari, angajamentul legal apare la momentul cand acestea sunt insusite de parti si obliga entitatea publica sa efectueze plati numai dupa implinirea conditiilor prevazute in contractele sau inscrisurile mentionate. Angajamentul legal apare pentru toate tipurile de cheltuieli, inclusiv pentru platile de salarii, utilitati sau alte plati efectuate pentru perioade nedeterminate de timp;

c)beneficiari – entitati publice care pot primi rapoarte, date si alte informatii conform procedurii de functionare a sistemului;

d)buget agregat – bugetul total aprobat in conditiile legii al unui ordonator principal de credite;

e)buget individual – buget intocmit in format electronic potrivit procedurii de functionare a sistemului sau instructiunilor emise de Ministerul Finantelor Publice de catre fiecare institutie publica raportoare cu personalitate juridica, pe baza bugetului aprobat si repartizat pentru activitatea sa proprie in conditiile legii;

(la data 11-dec-2015 Art. 2, litera E. din capitolul I, sectiunea 1 modificat de Art. 24, punctul 1. din capitolul II din Ordonanta urgenta 57/2015 )

f)credit bugetar – suma aprobata prin buget, reprezentand limita maxima pana la care se pot ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar pentru angajamentele legale contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare;

g)credit de angajament – limita maxima in cadrul careia pot fi incheiate angajamentele legale in timpul anului bugetar;

h)entitati publice – institutiile publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, institutiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, entitatile clasificate in administratia publica potrivit Regulamentului (CE) nr. 2.223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind Sistemul European de conturi nationale si regionale din Comunitate, cu modificarile si completarile ulterioare, sau orice alte entitati persoane juridice care primesc sume de la bugetele componente ale bugetului general consolidat sau alte fonduri de la institutii publice, stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(la data 06-dec-2016 Art. 2, litera H. din capitolul I, sectiunea 1 modificat de Art. IV, punctul 1. din Ordonanta urgenta 84/2016 )

i)numar unic al angajamentului legal – numarul unic atribuit unui angajament legal de catre sistemul de control al angajamentelor, dupa validarea rezervarii initiale/definitive, dupa caz, a creditelor de angajament si creditelor bugetare aferente proiectului de angajament legal respectiv, valabil pentru toata durata de derulare a angajamentului;

j)rapoarte generate de sistemul de raportare – situatii de iesire rezultate din centralizarea/consolidarea sau extragerea/selectarea de date si informatii din situatiile de raportare si informatiile introduse in sistem de entitatile publice raportoare sau alte notificari generate de sistem in cadrul proceselor de verificare/validare de date;

k)raportori – entitati publice care au obligatia transmiterii de rapoarte, date si alte informatii conform procedurii de functionare a sistemului;

l)registrul entitatilor publice – ansamblul de date care contine informatii despre entitatile publice care au calitatea de raportor in relatia cu sistemul de raportare;

m)rezervare definitiva a creditelor bugetare – suma rezervata cu titlu definitiv din creditele bugetare pentru efectuarea de plati aferente unui angajament legal aprobat si pentru care s-a facut o rezervare definitiva de credite de angajament. Rezervarea definitiva a creditelor bugetare reprezinta o ajustare a rezervarii initiale a creditelor bugetare, care se efectueaza concomitent cu rezervarea definitiva a creditelor de angajament;

n)rezervare definitiva a creditelor de angajament – suma rezervata cu titlu definitiv din creditele de angajament aprobate, aferenta unui angajament legal care a fost aprobat in conditiile legii. Rezervarea definitiva a creditelor de angajament reprezinta o ajustare a rezervarii initiale a creditelor de angajament, care se efectueaza la data cunoasterii certe a pretului de achizitie rezultat din angajamentul legal aprobat;

o)rezervare initiala a creditelor bugetare – suma rezervata din creditele bugetare aprobate, estimata a fi utilizata pentru plati aferente unui proiect de angajament legal pentru care s-a facut rezervarea initiala a creditelor de angajament;

p)rezervare initiala a creditelor de angajament – suma rezervata din creditele de angajament aprobate, estimata a fi utilizata pentru un proiect de angajament legal;

q)sistemul de control al angajamentelor – parte a sistemului de raportare reprezentand infrastructura de aplicatii informatice si reguli, definite prin procedura de functionare a sistemului, care asigura procesul de verificare, monitorizare si raportare a angajamentelor legale.

SECTIUNEA 2: Administrarea sistemului si interactiunea cu entitatile publice

Art. 3

Dispozitiile capitolului I se aplica entitatilor publice mentionate la art. 2 lit. h).

Art. 4

Sistemul national de verificare, monitorizare, raportare si control al situatiilor financiare, angajamentelor legale si bugetelor entitatilor publice, denumit in continuare sistemul national de raportare, reprezinta ansamblul de aplicatii informatice si reguli, definite prin procedura de functionare a sistemului national de raportare, avand drept scop oferirea de suport entitatilor publice in procesul de verificare, monitorizare, raportare si control al situatiilor financiare, angajamentelor legale, bugetelor entitatilor publice si generarea de rapoarte stabilite prin procedura de functionare a sistemului, inclusiv rapoarte centralizate si/sau consolidate ori alte situatii.

(la data 06-dec-2016 Art. 4 din capitolul I, sectiunea 2 modificat de Art. IV, punctul 2. din Ordonanta urgenta 84/2016 )

Art. 5

(la data 21-apr-2016 Art. 5 din capitolul I, sectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 517/2016 )

Pentru functionarea sistemului national de raportare, prin ordin emis de ministrul finantelor publice, se aproba procedura de functionare a sistemului national de raportare, denumita in continuare procedura de functionare a sistemului, care include ansamblul de definitii, reguli, formulare, rapoarte, metodologii, termene, structuri de date si informatii, entitati publice raportoare si beneficiare, obligatiile de raportare ale entitatilor publice si alte obligatii ale acestora, modalitatea de transmitere sau inregistrare electronica a rapoartelor ori datelor, accesul si interactiunea cu sistemul, reglementarea utilizarii semnaturilor electronice si a modalitatii de autentificare, arhivarea documentelor electronice la nivelul entitatilor publice si la nivelul sistemului de raportare, precum si orice alte reguli necesare pentru functionarea sistemului. Entitatile publice au obligatia de a respecta prevederile procedurii de functionare a sistemului, emise in baza prezentului capitol.

SECTIUNEA 3: Implementarea sistemului

Art. 6

Sistemul national de raportare se administreaza de catre Ministerul Finantelor Publice.

Art. 7

Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Finantelor Publice ia toate masurile necesare pentru asigurarea functionarii sistemului national de raportare.

Art. 8

Punerea in functiune a sistemului national de raportare si testare a procedurii de functionare a sistemului in relatia cu entitatile publice se realizeaza pana la data de 31 decembrie 2016.

(la data 11-dec-2015 Art. 8 din capitolul I, sectiunea 3 modificat de Art. 24, punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 57/2015 )

 

Art. 9

(1)Pana la data de 31 decembrie 2018, entitatile publice au obligatia de a utiliza toate functionalitatile sistemului national de raportare, la solicitarea Ministerului Finantelor Publice sau a unitatilor subordonate acestuia si potrivit calendarului stabilit in acest scop.

(2)Pana la data de 31 decembrie 2018, in paralel cu utilizarea sistemului national de raportare, entitatile publice au obligatia de a intocmi si de a depune situatiile financiare si celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidenta contabila, pe suport hartie, in formatul si la termenele stabilite de normele contabile in vigoare si de a depune bugetele de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legislatiei in vigoare la unitatile Trezoreriei Statului, pe suport hartie.

(3)Incepand cu anul 2019, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hartie catre Ministerul Finantelor Publice si unitatile subordonate.

(la data 07-dec-2017 Art. 9 din capitolul I, sectiunea 3 modificat de Art. 31, punctul 1. din capitolul II din Ordonanta urgenta 90/2017 )

Art. 10

Entitatile publice sau categoriile de entitati publice, precum si termenele in care acestea au obligatia de a utiliza sistemul national de raportare in cadrul termenelor prevazute la art. 8 si 9 se stabilesc prin procedura de functionare a sistemului.

SECTIUNEA 4: Registrul entitatilor publice

Art. 11

(1)Entitatile publice au obligatia de a furniza catre sistemul national de raportare date aferente identificarii acestora ca persoane juridice, conform procedurii de functionare a sistemului.

(2)In cazul modificarii datelor de identificare raportate, entitatile publice au obligatia actualizarii acestora in termen de maximum 5 zile lucratoare de la producerea modificarii.

Art. 12

Prin procedura de functionare a sistemului se pot solicita entitatilor publice orice date de identificare a acestora necesare functionarii sistemului Furnizarea datelor catre sistemul national de raportare se realizeaza in termen de maximum 10 zile lucratoare de la solicitare.

SECTIUNEA 5: Raportarea bugetelor entitatilor publice

Art. 13

Entitatile publice au obligatia raportarii bugetului agregat si bugetului individual conform procedurii de functionare a sistemului.

Art. 14

Sistemul national de raportare accepta doar bugetele care sunt validate din punct de vedere al respectarii procedurii de functionare a sistemului. Sistemul national de raportare comunica entitatii publice, in format electronic, o notificare prin care accepta sau respinge bugetul. In cazul respingerii bugetului, entitatea publica are obligatia sa il retransmita in forma care sa respecte procedura de functionare a sistemului.

Art. 15

Modificarea bugetelor raportate de entitatile publice se poate realiza prin rectificare bugetara sau prin virarea creditelor bugetare, in conditiile legii, cu respectarea procedurii de functionare a sistemului.

Art. 16

(1)Bugetele individuale raportate contin in mod obligatoriu semnatura sau o modalitate de autentificare stabilita prin procedura de functionare a sistemului, apartinand conducatorului entitatii publice sau persoanei careia i-au fost delegate aceste atributii, in conditiile legii.

(2)Bugetele agregate contin semnatura sau modalitatea de autentificare stabilita prin procedura de functionare a sistemului, apartinand conducatorului entitatii publice care le-a intocmit sau persoanei careia ii sunt delegate aceste atributii, in conditiile legii.

(3)Raspunderea pentru legalitatea si corectitudinea datelor raportate in bugetele prevazute la alin. (1) si (2) revine conducatorului entitatii publice sau persoanei careia i s-au delegat aceste atributii.

SECTIUNEA 6: Controlul angajamentelor entitatilor publice

Art. 17

Sistemul de control al angajamentelor este partea sistemului national de raportare reprezentand infrastructura de aplicatii informatice si reguli, definite prin procedura de functionare a sistemului, care asigura procesul de verificare, control, monitorizare si raportare a angajamentelor legale ale entitatilor publice.

Art. 18

Entitatile publice au obligatia inregistrarii tuturor angajamentelor legale in sistemul de control al angajamentelor, cu respectarea procedurii de functionare a sistemului.

Art. 19

Inregistrarea in sistem a creditelor de angajament si bugetare aferente angajamentelor legale se realizeaza anterior semnarii angajamentului legal, conform procedurii de functionare a sistemului. Sistemul de control al angajamentelor asigura verificarea si controlul respectarii prevederilor procedurii de functionare a sistemului si in cazul validarii furnizeaza entitatii publice un numar unic al angajamentului legal care este utilizat pe toata durata de derulare a angajamentului.

Art. 20

Entitatile publice au obligatia monitorizarii in permanenta a incadrarii valorii angajamentelor legale in bugetul agregat si in bugetul individual aprobat al acestora.

Art. 21

Angajamentele legale neinregistrate in sistem si/sau nevalidate sunt nule si nu pot fi achitate din fonduri publice.

Art. 22

Prin procedura de functionare a sistemului se stabilesc modalitatea de inregistrare, modificare, raportare, control, transmitere a datelor si informatiilor, termenele si regulile de validare ale sistemului de control al angajamentelor.

Art. 23

Entitatile publice au obligatia raportarii angajamentelor aflate in derulare la data la care acestea incep utilizarea sistemului de control al angajamentelor, cu respectarea procedurii de functionare a sistemului.

SECTIUNEA 7: Raportarea situatiilor financiare si altor tipuri de rapoarte

Art. 24

Entitatile publice au obligatia raportarii situatiilor financiare si altor tipuri de rapoarte, denumite in continuare rapoarte, stabilite pe baza datelor din evidenta sau contabilitatea proprie, potrivit procedurii de functionare a sistemului.

Art. 25

Sistemul national de raportare va accepta doar rapoartele care respecta structura stabilita si sunt validate din punctul de vedere al respectarii procedurii de functionare a sistemului. Sistemul national de raportare comunica entitatii publice, in format electronic, o notificare prin care accepta sau respinge rapoartele transmise in sistem, care cuprinde si motivarea respingerii. Rapoartele respinse se retransmit de catre entitatile publice intr-o forma care respecta procedura de functionare a sistemului.

Art. 26

Rapoartele prevazute la art. 24 contin in mod obligatoriu semnatura sau o modalitate de autentificare stabilita prin procedura de functionare a sistemului, apartinand conducatorului entitatii publice sau persoanei careia i-au fost delegate aceste atributii, in conditiile legii. Raspunderea pentru legalitatea si corectitudinea datelor raportate apartine conducatorului entitatii publice sau persoanei careia i s-au delegat aceste atributii.

SECTIUNEA 8: Sanctiuni

Art. 27

Depasirea cu mai mult de 10 zile a termenelor prevazute in prezentul capitol si in procedura de functionare a sistemului de catre entitatile publice constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Art. 28

Refuzul entitatilor publice de a raporta datele, informatiile, rapoartele si formularele conform procedurii de functionare a sistemului, cu mai mult de 30 de zile fata de termenele prevazute in prezentul capitol si in procedura de functionare a sistemului, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Art. 29

Constatarea contraventiilor prevazute la art. 27 si 28 si aplicarea sanctiunilor se realizeaza de catre persoane imputernicite din cadrul Ministerului Finantelor Publice sau structurilor teritoriale ale acestuia, conform procedurii de functionare a sistemului.

Art. 30

(1)Contraventiilor prevazute la art. 27 si 28 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2)Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute in prezentul capitol, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal.

Art. 31

Sanctiunile prevazute la art. 27 si 28 se aplica conducatorului entitatii publice sau persoanelor carora le-au fost delegate aceste atributii, in conditiile legii.

SECTIUNEA 9: Dispozitii finale

Art. 32

Conducatorul entitatii publice sau persoana careia i-au fost delegate aceste atributii are obligatia verificarii si validarii atat a rapoartelor transmise, cat si a rapoartelor generate de sistemul national de raportare apartinand acesteia sau entitatilor publice subordonate/coordonate. Tipurile de rapoarte supuse procesului de verificare si validare, metodologia de lucru in relatia cu sistemul national de raportare si termenele de verificare si validare a rapoartelor sunt aprobate prin procedura de functionare a sistemului.

Art. 321

In urma verificarilor efectuate potrivit art. 32, conducatorii entitatilor publice au obligatia de a sesiza in scris unitatii Trezoreriei Statului la care isi au deschise conturile, conform termenelor stabilite prin procedura de functionare a sistemului, orice neconcordante identificate fata de situatiile de raportare intocmite de entitatea publica potrivit legii, pe baza datelor din evidentele contabile proprii.

Art. 322

In cazul in care entitatea publica nu sesizeaza unitatii Trezoreriei Statului neconcordante sau nu valideaza rapoartele generate de sistemul national de raportare conform termenelor prevazute la art. 321, acestea se considera acceptate, iar raspunderea privind eventualele diferente identificate fata de situatiile de raportare intocmite de entitatea publica potrivit legii revine exclusiv conducatorului acesteia.

(la data 07-dec-2017 Art. 32 din capitolul I, sectiunea 9 completat de Art. 31, punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 90/2017 )

Art. 33

(1)Entitatile publice pot efectua plati din bugetul propriu si pot incheia angajamente legale noi numai cu conditia respectarii prevederilor prezentului capitol si a procedurii de functionare a sistemului.

(2)Monitorizarea respectarii dispozitiilor prevazute la alin. (1) se realizeaza prin sistemul national de raportare, care limiteaza accesul la functionalitatii sistemului privind inregistrarea angajamentelor legale si efectuarea platilor prin Trezoreria Statului in cazul nerespectarii prevederilor alin. (1).

(3)Sistemul national de raportare permite entitatilor publice reluarea functionalitatilor care le-au fost limitate numai dupa respectarea prevederilor prezentului act normativ si a procedurii de functionare a sistemului. Pentru situatii de forta majora sau de caz fortuit, aprobate prin procedura de functionare a sistemului, se poate permite accesul temporar la functionalitatile care au fost limitate.

(4)In scopul asigurarii continuitatii operationale a sistemului national de raportare, entitatile publice care nu pot accesa functionalitatile acestuia pot efectua operatiuni de plati sau alte operatiuni in relatia cu sistemul, prin utilizarea infrastructurii tehnice pusa la dispozitie la sediile unitatilor Trezoreriei Statului la care isi au deschise conturile, conform procedurii de continuitate aprobate in procedura de functionare a sistemului national de raportare.

(5)In cazul in care functionalitatile sistemului national de raportare nu pot fi accesate in conditiile alin. (4), unitatile Trezoreriei Statului, la solicitarea scrisa a entitatilor publice, pot accepta efectuarea de operatiuni de plati pe baza bugetului de venituri si cheltuieli aprobat potrivit legislatiei in vigoare, depus pe suport hartie, si a documentelor de plata intocmite prin utilizarea unor coduri de angajament stabilite pentru astfel de situatii prin procedura de functionare a sistemului.

(6)Codurile de angajament stabilite potrivit alin. (5) pot fi utilizate si de unitatile Trezoreriei Statului in cazul operatiunilor efectuate asupra conturilor entitatilor publice in cadrul procesului de executare silita prin poprire prevazut de lege.

(7)Prin procedura de functionare a sistemului pot fi stabilite reguli privind corectii asupra unor sume incasate in conturile de cheltuieli bugetare care nu pot fi atribuite automat angajamentelor inregistrate in sistemul de control al angajamentelor.

(8)Entitatea publica are obligatia corectarii platilor efectuate conform alin. (5)-(7), in termen de 30 de zile de la data efectuarii acestora, conform regulilor stabilite prin procedura de functionare a sistemului.

(la data 07-dec-2017 Art. 33, alin. (3) din capitolul I, sectiunea 9 completat de Art. 31, punctul 3. din capitolul II din Ordonanta urgenta 90/2017 )

Art. 34

Entitatile publice sau autoritatile competente pot solicita modificarea raportarilor sau datelor transmise numai pentru cazurile si in conditiile stabilite in procedura de functionare a sistemului.

Art. 35

In anumite situatii in care o entitate publica refuza transmiterea anumitor rapoarte sau date catre sistemul national de raportare, Ministerul Finantelor Publice poate intocmi raportul in numele acesteia pe baza datelor obtinute in urma unor actiuni de audit sau control ale autoritatilor cu atributii in acest sens, numai pentru cazurile si in conditiile stabilite in procedura de functionare a sistemului.

Art. 36

(la data 17-dec-2013 Art. 36 din capitolul I, sectiunea 9 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 2004/2013 )

In termen de 15 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, prin ordin emis de ministrul finantelor publice, se aproba procedura privind registrul entitatilor publice, care urmeaza a fi introdusa in procedura de functionare a sistemului.

Art. 37

In scopul inregistrarii in sistemul national de raportare, al efectuarii operatiunilor din bugetul Trezoreriei Statului si din bugetul Ministerului Finantelor Publice – Actiuni generale, precum si al raportarii situatiilor financiare sau altor tipuri de rapoarte specifice Trezoreriei Statului, directiilor generale regionale ale finantelor publice li se aloca coduri, in sistem informatic, in structura aprobata pentru codurile de identificare fiscala.

(la data 07-dec-2017 Art. 36 din capitolul I, sectiunea 9 completat de Art. 31, punctul 4. din capitolul II din Ordonanta urgenta 90/2017 )

CAPITOLUL II: Criterii de prioritizare a proiectelor de investitii publice semnificative

SECTIUNEA 1: Obiective generale si specifice

Art. 37

Obiectivele generale ale prevederilor prezentului capitol constau in:

a)alinierea portofoliului proiectelor de investitii in continuare, precum si a investitiilor noi ce se finanteaza din fonduri publice cu prioritatile Guvernului;

b)asigurarea includerii in cadrul proiectelor finantate din fonduri publice a celor cu beneficii economice si sociale ridicate.

Art. 38

Obiectivele specifice ale prevederilor prezentului capitol constau in:

a)crearea unui sistem care sa gestioneze investitiile publice din Romania, stabilind pasii de urmat in prioritizarea acestora;

b)asigurarea faptului ca proiectele individuale respecta obiectivele generale urmarite si ca realizarea acestora poate fi efectuata in intervalul de timp prevazut si in limita fondurilor publice previzionate;

c)asigurarea ca proiectele ce urmeaza a fi finantate in urma prioritizarii se incadreaza in resursele bugetare prevazute pentru fiecare an si in strategia fiscal-bugetara;

d)reducerea intarzierilor in implementarea proiectelor, asigurandu-se ca acestea vor fi finalizate conform duratelor de realizare aprobate;

e)consolidarea procesului de luare a deciziilor de catre Guvern in ceea ce priveste investitiile publice corelat cu procesul de elaborare a legilor bugetare anuale;

f)consolidarea capacitatii institutionale a entitatilor publice de a elabora, executa si evalua investitiile publice.

SECTIUNEA 2: Definitii

Art. 39

In sensul prezentului capitol, in scopul exclusiv al prioritizarii proiectelor de investitii publice semnificative, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a)investitie – cheltuiala care duce la o crestere a valorii activelor, care nu sunt consumate imediat, ci care sunt folosite ulterior pentru productia viitoare a bunurilor si serviciilor;

b)investitie publica – investitia realizata de catre sau in numele unei institutii publice, conform definitiei prevazute la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv al unei institutii publice locale, conform definitiei prevazute la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul in care proiectul este cofinantat din fonduri alocate de la bugetul de stat sau ale unui operator economic asupra caruia statul detine controlul si este reclasificat in sectorul administratiei publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi nationale si regionale din Uniunea Europeana, cu modificarile si completarile ulterioare. Se considera investitii publice si investitiile realizate din credite bancare garantate de catre stat, contractate de o unitate administrativ-teritoriala sau de un operator economic asupra caruia statul detine controlul si este reclasificat in sectorul administratiei publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si investitiile care fac obiectul unui parteneriat public-privat pentru elaborare, implementare, operare si/sau finantare;

(la data 27-mar-2014 Art. 39, litera B. din capitolul II, sectiunea 2 modificat de Art. 1 din Legea 25/2014 )

c)proiect de investitii – setul de activitati desfasurate intr-un anumit interval de timp, ca parte a unui program de cheltuieli publice, in scopul realizarii unei investitii publice;

(la data 27-mar-2014 Art. 39, litera C. din capitolul II, sectiunea 2 modificat de Art. 1 din Legea 25/2014 )

d)costul total al unui proiect de investitii – suma totala a resurselor necesare pentru a realiza un proiect de investitii, provenita din resurse bugetare, din fondurile Uniunii Europene, imprumuturi si/sau contributiile beneficiarului. Costul total estimat al proiectului se stabileste in faza “Studiului de fezabilitate” si se actualizeaza in conditiile legii;

e)codul de identificare al proiectului de investitii – numar pe care Ministerul Finantelor Publice il aloca unui proiect, care identifica proiectul in sistemul de management al investitiilor publice si in procesul de pregatire a bugetului;

f)evaluarea gradului de pregatire a proiectului de investitii – proces de verificare a gradului in care un anumit proiect de investitii publice respecta criteriile din prezentul capitol pentru a fi selectat si inclus in proiectul de buget;

g)sistemul de management al investitiilor publice – ansamblul de legi, regulamente, linii directoare si proceduri aprobate in vederea organizarii procesului de investitii publice.

h)gradul de acoperire a necesarului anual de finantare – procentul calculat prin raportarea sumelor propuse de ordonatorii principali de credite cu titlul de credite bugetare la necesarul anual de finantare, stabilit pe baza actiunilor estimate a se derula in anul bugetar respectiv.

(la data 30-iun-2016 Art. 39, litera G. din capitolul II, sectiunea 2 completat de Art. 8, subpunctul XIV.., punctul 1. din capitolul II din Ordonanta urgenta 40/2016 )

SECTIUNEA 3: Clasificarea proiectelor de investitii publice

Art. 40

In functie de valoarea totala estimata, proiectele de investitii publice sunt:

a)semnificative – atunci cand valoarea totala estimata a proiectului depaseste 100 de milioane lei;

b)medii – atunci cand valoarea totala estimata a proiectului este intre 30 si 100 de milioane lei;

c)mici – cand valoarea totala estimata a proiectului este sub 30 de milioane lei.

Art. 41

Prin norme metodologice, aprobate prin hotarare a Guvernului, proiectele de investitii publice pot fi clasificate si pe categorii in functie de modul de implementare, precum si pe niveluri de risc in legatura cu atingerea obiectivelor proiectelor.

SECTIUNEA 4: Etapele realizarii unui proiect de investitii publice

Art. 42

Pentru realizarea unui proiect de investitii publice semnificative este necesara parcurgerea, dupa caz, a urmatoarelor etape:

a)etapa 1 – identificarea proiectului: etapa a ciclului de proiect in care ideea este transpusa intr-o nota conceptuala, capabila a oferi informatii intr-o maniera riguroasa. In cadrul acestei etape se realizeaza, dupa caz, studiul de prefezabilitate, memoriul tehnico-economic sau nota de fundamentare, care reprezinta un instrument ce ghideaza procesul de luare a deciziilor cu privire la cea mai buna modalitate de a rezolva o nevoie ori o problema a beneficiarilor avuti in vedere de un proiect de investitii;

b)etapa 2 – studiul de fezabilitate: etapa a proiectului in care se analizeaza detaliat cea mai viabila alternativa din punct de vedere tehnic, economic si social. In aceasta faza ordonatorul de credite realizeaza schita completa a proiectului si studiile menite a stabili corect dimensiunea proiectului, evaluarea impactului de mediu, precum si alte studii necesare realizarii proiectului. Pentru ca un proiect sa poata trece in etapele urmatoare, studiul de fezabilitate este necesar sa fie aprobat in conditiile legii;

c)etapa 3 – selectia si bugetarea: etapa de selectie are loc dupa ce ordonatorul de credite considera ca un anumit proiect indeplineste principiile si criteriile de prioritizare. Etapa de bugetare are loc atunci cand unui proiect i se asigura fondurile necesare implementarii;

d)etapa 4 – implementarea/executia proiectului: etapa a ciclului de proiect in care se realizeaza implementarea fizica a proiectului care a primit o alocare bugetara pentru a putea fi finalizat in intervalul de timp estimat;

e)etapa 5 – finalizarea, operarea si intretinerea proiectului: etapa ce apare odata ce receptia si punerea in functiune a proiectului au fost finalizate. Beneficiarul investitiei va monitoriza livrarea serviciilor, pentru a se asigura ca noile active isi ating scopul pe perioada de folosinta;

f)etapa 6 – evaluarea ex-post a proiectului; un proces care are ca scop evaluarea, explicarea si diseminarea rezultatelor obtinute ale unui proiect de investitii.

SECTIUNEA 5: Principii si criterii de prioritizare

Art. 43

(1)Principiile si criteriile de prioritizare a proiectelor de investitii publice semnificative noi sau in continuare sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.

(2)Principiile si criteriile de prioritizare prevazute in anexa se pot aplica si proiectelor de investitii publice medii in masura in care din evaluarea efectuata de Ministerul Finantelor Publice rezulta ca acestea prezinta riscuri in atingerea obiectivelor propuse.

(3)Pe baza principiilor si criteriilor prevazute in anexa, Guvernul aproba prin memorandum lista proiectelor de investitii publice semnificative care urmeaza a fi finantate prin legile bugetare anuale.

(4)Lista proiectelor de investitii publice semnificative ce urmeaza a se finanta din fonduri publice in anul 2014 se aproba de Guvern prin memorandum pana la data de 15 octombrie 2013.

(5)Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului capitol proiectele de investitii publice din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala a caror detaliere contine informatii clasificate potrivit legii.

SECTIUNEA 6: Roluri si responsabilitati

Art. 44

Pentru investitiile publice semnificative, Unitatea de evaluare a investitiilor publice din structura Ministerului Finantelor Publice indeplineste urmatoarele atributii:

a)are rol de secretariat tehnic pentru Ministerul Finantelor Publice in procesul de prioritizare a proiectelor de investitii publice;

b)analizeaza studiile de prefezabilitate, memoriile tehnico – economice sau notele de fundamentare din punctul de vedere al suportabilitatii si sustenabilitatii si propune conducerii ministerului avizarea sau respingerea, dupa caz, a solicitarilor ordonatorilor principali de credite pentru trecerea la elaborarea studiului de fezabilitate. Fara avizul Ministerului Finantelor Publice nu se poate trece la faza elaborarii studiului de fezabilitate;

(la data 18-mar-2016 Art. 44, litera B. din capitolul II, sectiunea 6 a fost in legatura cu Ordonanta urgenta 7/2016 )

c)analizeaza propunerile ordonatorilor principali de credite privind includerea proiectelor de investitii in legile bugetare anuale si prezinta conducerii ministerului rezultatele prioritizarii;

d)evalueaza gradul de pregatire a proiectelor de investitii publice.

Art. 45

(1)Ministerul Finantelor Publice prezinta Guvernului rezultatele prioritizarii pana la data de 31 mai a fiecarui an, in vederea aprobarii prin memorandum a listei proiectelor prioritizate.

(la data 18-mai-2015 Art. 45, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 6 modificat de Art. 1 din Legea 110/2015 )

(2)Ordonatorii principali de credite transmit Ministerului Finantelor Publice lista proiectelor de investitii publice prioritizate pana cel tarziu la data de 15 aprilie a fiecarui an.

(la data 18-mai-2015 Art. 45, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 6 modificat de Art. 1 din Legea 110/2015 )

(3)In anul 2013, ordonatorii principali de credite transmit Ministerului Finantelor Publice lista proiectelor de investitii publice prioritizate pana cel tarziu la data de 1 octombrie 2013.

(4)Ordonatorii principali de credite au obligatia de a respecta rezultatele prioritizarii, asa cum sunt acestea aprobate de catre Guvern, in procesul de elaborare a proiectului de buget pentru anul urmator si de a repartiza resursele bugetare, disponibile la nivel de titlu de cheltuiala, astfel incat gradul de acoperire a necesarului anual de finantare pentru un proiect de investitii publice sa nu depaseasca gradul de acoperire a necesarului anual de finantare aferent oricarui altui proiect de investitii publice care a obtinut un punctaj superior, in urma aplicarii principiilor si criteriilor de prioritizare.

(5)Prevederile alin. (4) se aplica si rezultatelor prioritizarii aprobate de Guvern in anul 2016.

(6)Nerespectarea dispozitiilor alin. (4) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei. Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunilor se fac de Ministerul Finantelor Publice, prin persoanele imputernicite in acest scop.

(la data 30-iun-2016 Art. 45, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 6 completat de Art. 8, subpunctul XIV.., punctul 2. din capitolul II din Ordonanta urgenta 40/2016 )

(la data 15-dec-2016 Art. 45, alin. (6) din capitolul II, sectiunea 6 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 2799/2016 )

*) Dispozitiile alin. (6) al art. 45 intra in vigoare in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta nr. 40/2016 (n.n. – Ordonanta de urgenta a fost publicata in data de 30 iunie 2016)

(la data 30-iun-2016 Art. 45, alin. (6) din capitolul II, sectiunea 6 a se vedea referinte de aplicare din Art. 9 din capitolul III din Ordonanta urgenta 40/2016 )

Art. 46

In aplicarea prevederilor prezentului capitol, Guvernul, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, poate aproba prin hotarare norme metodologice privind prioritizarea proiectelor de investitii publice.

CAPITOLUL III: Modificarea si completarea unor acte normative

Art. 47

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1.Dupa articolul 64 se introduce un nou articol, articolul 641, cu urmatorul cuprins:

“Art. 641: Recalcularea venitului realizat din cedarea folosintei bunurilor

(1) Organul fiscal competent are obligatia determinarii, pe categoria venituri din cedarea folosintei bunurilor, a venitului anual realizat, suma de venituri nete anuale, in vederea aplicarii prevederilor referitoare la verificarea incadrarii in plafonul corespunzator anului fiscal respectiv pentru contributia de asigurari sociale de sanatate prevazuta la titlul IX2 – «Contributii sociale obligatorii».

(2) Contributiile de asigurari sociale de sanatate prevazute la titlul IX2 – «Contributii sociale obligatorii» datorate in cursul anului se deduc din veniturile realizate din categoria venituri din cedarea folosintei bunurilor numai de organul fiscal competent la stabilirea obligatiilor fiscale anuale.

(3) Organul fiscal competent are obligatia recalcularii bazei impozabile in vederea acordarii deductibilitatii contributiei de asigurari sociale de sanatate prevazuta la titlul IX2 – «Contributii sociale obligatorii» si determinarea impozitului pe venit anual datorat.

(4) Procedura de aplicare a prevederilor de la alin. (1)-(3) se stabileste prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.”

2.La articolul 84, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu urmatorul cuprins:

“(71) Prin exceptie de la prevederile alin. (7), organul fiscal stabileste impozitul anual datorat pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor avand in vedere prevederile art. 641 si emite decizia de impunere, la termenul si in forma stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.”

3.La articolul 29619, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“(2) In situatia persoanelor prevazute la art. 29621 alin. (1) lit. f) si i), pentru care platitorul de venit are obligatia retinerii la sursa a contributiilor sociale, declararea se face de catre platitorul de venit, prin depunerea Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, potrivit prevederilor alin. (1) sau alin. (11), dupa caz, cu respectarea prevederilor alin. (18).”

4.Titlul capitolului II al titlului IX2 “Contributii sociale obligatorii” se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“- CAPITOLUL II: Contributii sociale obligatorii privind persoanele care realizeaza venituri impozabile din activitati independente, activitati agricole, silvicultura, piscicultura, din asocieri fara personalitate juridica precum si din cedarea folosintei bunurilor”

5.La articolul 29621 alineatul (1), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:

“i) persoanele care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor.”

6.La articolul 29622, dupa alineatul (2) se introduc doua noi alineate, alineatele (21) si (22), cu urmatorul cuprins:

“(21) Baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru persoanele prevazute la art. 29621 alin. (1) lit. i), cu exceptia celor care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole in regim de retinere la sursa a impozitului, este diferenta dintre venitul brut si cheltuiala deductibila determinata prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut, diferenta dintre totalul veniturilor incasate si cheltuielile efectuate in scopul realizarii acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale, sau valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportata la cele 12 luni ale anului si nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia. Baza lunara de calcul nu poate fi mai mare decat valoarea a de 5 ori castigul salarial mediu brut.

(22) Baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru contribuabilii care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole in regim de retinere la sursa a impozitului, este diferenta dintre venitul brut si cheltuiala deductibila determinata prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut si nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia. Baza lunara de calcul nu poate fi mai mare decat valoarea a de 5 ori castigul salarial mediu brut.”

7.La articolul 29623, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

“Art. 29623

(1) Persoanele care realizeaza venituri din activitati agricole, silvicultura, piscicultura prevazute la art. 71 alin. (1), (2) si (5), venituri din cedarea folosintei bunurilor prevazute la art. 61, venituri dintr-o asociere cu o persoana juridica contribuabil, potrivit titlului IV1, care nu genereaza o persoana juridica, precum si cele care realizeaza venituri din asocierile fara personalitate juridica prevazute la art. 13 lit. e) nu datoreaza contributie de asigurari sociale.

………………….

(3) Persoanele care realizeaza intr-un an fiscal venituri de natura celor mentionate la cap. I, venituri sub forma indemnizatiilor de somaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum si venituri de natura celor mentionate la art. 29621 alin. (1) lit. a) -d), g), h) si i), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) si din asocierile fara personalitate juridica prevazute la art. 13 lit. e), datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate asupra tuturor acestor venituri.”

8.La articolul 29624, alineatele (1), (4) si (9) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

“Art. 29624

(1) Contribuabilii prevazuti la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e), h) si i), cu exceptia celor care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole, sunt obligati sa efectueze in cursul anului plati anticipate cu titlu de contributii sociale.

………………….

(4) In decizia de impunere, baza de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru contribuabilii prevazuti la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e), h) si i), cu exceptia celor care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole si a celor care realizeaza venituri din inchirierea camerelor, situate in locuinte proprietate personala, in scop turistic, mentionati la art. 63 alin. (3), se evidentiaza lunar, iar plata se efectueaza trimestrial, in 4 rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

………………….

(9) Pentru contribuabilii care realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 29621 alin. (1) lit. i), incadrarea in plafonul maxim prevazut la art. 29622 alin. (21) se face de catre organul fiscal prin decizia de impunere prevazuta la alin. (2), iar incadrarea in plafonul maxim prevazut la art. 29622 alin. (22) se face de catre platitorul de venit la momentul platii venitului.”

9.La articolul 29624, dupa alineatul (4) se introduc doua noi alineate, alineatele (41) si (42), cu urmatorul cuprins:

“(41) In decizia de impunere, baza de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru contribuabilii care realizeaza venituri din inchirierea camerelor, situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare in scop turistic cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, stabilite pe baza de norma anuala de venit sau care opteaza pentru determinarea venitului in sistem real, precum si pentru cei care inchiriaza in scop turistic, in cursul anului, un numar mai mare de 5 camere de inchiriat in locuinte proprietate personala, mentionati la art. 63 alin. (3), se evidentiaza lunar, iar plata se efectueaza in doua rate egale, pana la data de 25 iulie inclusiv si 25 noiembrie inclusiv.

(42) Contribuabilii care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole in regim de retinere la sursa a impozitului datoreaza contributie individuala de asigurari sociale de sanatate in cursul anului, platitorii de venituri avand obligatia calcularii, retinerii si virarii sumelor respective cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (21)-(25).”

10.La articolul 29624, dupa alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu urmatorul cuprins:

“(10) Pentru contribuabilii care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole in regim de retinere la sursa a impozitului, obligatiile reprezentand contributiile individuale de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei de contributie asupra bazei de calcul prevazute la art. 29622 alin. (22), se retin si se vireaza de catre platitorul de venit pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care au fost platite veniturile.”

11.La articolul 29625, alineatele (2) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

“(2) Obligatiile anuale de plata ale contributiei de asigurari sociale de sanatate se determina pe baza declaratiilor mentionate la alin. (1), prin aplicarea cotei prevazute la art. 29618 alin. (3) lit. b1) asupra bazelor de calcul prevazute la art. 29622.

………………….

(4) Stabilirea obligatiilor anuale de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate, precum si incadrarea in plafonul minim prevazut la art. 29622 alin. (2), (21), (22), (5) si (6) se realizeaza de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuala.”

12.La articolul 29625, dupa alineatul (21) se introduce un nou alineat, alineatul (22), cu urmatorul cuprins:

“(22) In cazul contribuabililor care realizeaza venituri din arendarea bunurilor agricole care opteaza pentru determinarea venitului net din arenda in sistem real, obligatiile anuale de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate se determina pe baza declaratiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei prevazute la art. 29618 alin. (3) lit. b1) asupra bazei de calcul prevazute la art. 29622 alin. (21). Baza de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate se evidentiaza lunar in decizia de impunere.”

13.La articolul 29625, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu urmatorul cuprins:

“(41) In cazul contribuabililor prevazuti la art. 29621 alin. (1) lit. i), stabilirea obligatiilor anuale de plata ale contributiei de asigurari sociale de sanatate, precum si incadrarea in plafonul maxim prevazut la art. 29622 alin. (21) si (22), se realizeaza de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuala prevazuta la art. 84 alin. (71).”

14.La articolul 29627 alineatul (1), litera a) se abroga.

15.Articolul 29628 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“Art. 29628: Stabilirea contributiei

Contributia de asigurari sociale de sanatate prevazuta la art. 29627 alin. (1) se stabileste de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuala, pe baza informatiilor din declaratia privind venitul realizat sau din declaratia privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum si pe baza informatiilor din evidenta fiscala, dupa caz.”

16.La articolul 29629, alineatul (1) se abroga.

17.La articolul 29629, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

“(6) La determinarea venitului/castigului anual baza de calcul al contributiei sociale de sanatate prevazute la alin. (2)-(5) nu se iau in considerare pierderile prevazute la art. 80 si 801.”

Art. 48

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1.La articolul 257, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:

“(2) Veniturile asupra carora se stabileste contributia de asigurari sociale de sanatate sunt prevazute in Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”

2.La articolul 257, alineatele (3)-(7) se abroga.

(la data 19-sep-2014 Art. 49 din capitolul III abrogat de Art. 3 din Ordinul 581/2014 )

Art. 50

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dupa aprobarea acesteia prin lege, dandu-se textelor o noua numerotare.

Art. 51

Prevederile capitolului III, cuprinzand articolele 47-49, intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2014.

-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemneaza:

Viceprim-ministru,

ministrul finantelor publice,

Daniel Chitoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale

si administratiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul sanatatii

Gheorghe-Eugen Nicolaescu

ANEXA: Principiile si criteriile de prioritizare a proiectelor de investitii publice

Principii Criterii de prioritizare a proiectelor noi Criterii de prioritizare a proiectelor in continuare
Principiul 1

Oportunitatea proiectului in contextul strategiilor sectoriale sau nationale [20 puncte]

1.1. Obiectivele si tintele proiectului sunt relevante?

[10 puncte]

1.2. Proiectul reprezinta o prioritate ridicata in contextul actualelor strategii sectoriale sau nationale?

[10 puncte]

1.1. Obiectivele si tintele proiectului mai sunt relevante?

[10 puncte]

1.2. Proiectul mai reprezinta o prioritate ridicata in contextul actualelor strategii sectoriale sau nationale?

[10 puncte]

Principiul 2

Justificarea economica si sociala [40 puncte pentru proiectele noi/ 30 puncte pentru proiectele in continuare]

2.1. Proiectul este justificat economic prin studiul de (pre)fezabilitate sau, dupa caz, memoriul tehnico-economic sau nota de fundamentare?

[20 puncte]

2.2. Proiectul are justificare sociala?

[10 puncte]

2.3. Impactul de mediu al proiectului corespunde legislatiei in vigoare?

[10 puncte]

2.1. Proiectul mai este justificat economic?

[15 puncte]

2.2. Proiectul mai are justificare sociala? [10 puncte]

2.3. Impactul de mediu al proiectului mai corespunde cu cel proiectat initial?

[5 puncte]

Principiul 3

Suportabilitatea si sustenabilitatea financiara

[20 puncte]

3.1. Cerintele totale de finantare ale proiectului respecta o estimare realista a resurselor disponibile pentru sector/sub – sector?

[10 puncte]

3.2. Finantarea totala/Fondurile necesita si cofinantare de la bugetul de stat?

[5 puncte]

3.3. Exista aranjamente credibile pentru a acoperi durabil costurile de operare si intretinere rezultate odata ce proiectul este finalizat?

[5 puncte]

3.1. Cerintele totale de finantare ale proiectului respecta si au respectat o estimare realista a resurselor disponibile pentru sector/subsector?

[10 puncte]

3.2. Finantarea totala/Fondurile necesita si cofinantare de la bugetul de stat?

[5 puncte]

3.3. Exista aranjamente credibile pentru a acoperi durabil costurile de operare si intretinere rezultate odata ce proiectul este finalizat?

[5 puncte]

Principiul 4

Aranjamente pentru implementare/ Performanta in implementare [20 puncte pentru noi/30 puncte pentru existente]

4.1. Cat de bine s-a facut actuala pregatire a proiectului?

[10 puncte]

4.2. S-au definit indicatori corespunzatori pentru progresul si performanta proiectului si au fost proiectate aranjamente adecvate pentru monitorizare si evaluare?

[5 puncte]

4.3. Exista o structura de management de proiect identificata care raspunde de progresul implementarii?

[5 puncte]

4.1. Cat de bine a fost facuta pregatirea proiectului?

[15 puncte]

4.2. Indicatorii definiti initial pentru progresul si performanta proiectului mai corespund actualului stadiu de implementare?

[10 puncte]

4.3. Exista o structura de management de proiect identificata care raspunde de progresul implementarii?

[5 puncte]

Principiul auxiliar utilizat pentru proiectele in continuare

Perioada ramasa pana la finalizarea proiectului de investitii publice [puncte suplimentare]

A.1. Cat de avansat este proiectul ca timp ramas, respectiv cati ani au mai ramas sau stadiu fizic, respectiv cat mai este de implementat?

[5 puncte suplimentare]

A.2. Care ar fi costurile asociate restructurarii sau inchiderii proiectului?

[-5 puncte suplimentare]

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 593 din data de 20 septembrie 2013

 

Public procurement & PPP

We advise our clients on public procurement, utilities, concessions and PPP projects, in all phases of the tendering process and contract implementation.

VISIT VASS LAWYERS WEBSITE